A N U N Ț !
Administrația Primăriei comunei Boșcana, raionul Criuleni, anunță prelungirea termenului concursului pentru ocuparea funcției vacante de administrator al Întreprinderii Municipale „ Gospodăria Comunal – Locativă Boșcana”.
Candidatul la funcția de administrator al Î.M.„ Gospodăria Comunal– Locativă Boșcana” va întruni următoarele cerințe:
- Deține cetățenia Republicii Moldova și domiciliul stabilit în R.Moldova;
- Posedă limba de stat scris și vorbit;
- deţine studii superioare sau medii de specialitate;
- deține experiență managerială;
- nu a împlinit vârsta necesară obţinerii dreptului la pensie pentru limită de vârstă;
- nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie;
- nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această interdicţie;
- nu este condamnată, prin hotărâre definitivă şi irevocabilă a instanţei de judecată, pentru infracţiuni de corupţie, care cade sub incompatibilităţile şi restricţiile prevăzute la art.16-21 din Legea nr.133/2016 privind declararea averii şi a intereselor personale.
Documente ce urmează a fi prezentate:
- scrisoarea de motivare și viziunea privind eficientizarea activității economico-financiare a Întreprinderii;
- curriculum vitae (CV);
- copia buletinului de identitate;
- copia diplomei de studii;
- referințe profesionale;
- cazierul judiciar;
- copiile certificatelor care atestă absolvirea cursurilor de perfecţionare/specialitate.
Copiile documentelor prezentate în dosarul de concurs se certifică de către candidat, pe propria răspundere, sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor.
Bibliografia concursului:
- Constituția Republicii Moldova;
- Legea nr.436/206 privind administrația publică locală;
- Legea nr.246/2017 cu privire la întreprinderea de stat și întreprinderea municipală;
- HG nr.484/2019 pentru aprobarea unor acte normative privind punerea în aplicare a Legii nr.246/2017 cu privire la întreprinderea de stat și întreprinderea municipală;
- HG nr.743/2002 cu privire la salarizarea angajaților din unitățile cu autonomie financiară;
- Legea nr.105/2003 privind protecția consumatorului.
Modalitatea de depunere a documentelor:
- Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea.
Primirea documentelor:
Actele se prezintă în termen de 10 zile de la data prelungirii termenului concursului pe adresa: Primăria comunei Boșcana, raionul Criuleni, e-mail: primaria.boscana@apl.gov.md .
Persoana responsabilă de primirea documentelor și oferirea informațiilor suplimentare este Bounegru Odilia, nr.de tel. 0248 70238.
Data limită pentru depunerea dosarelor candidaților la ocuparea funcției vacante de administrator al Î.M. „ Gospodăria Comunal – Locativă Boșcana „ , este 24 martie 2025, ora 17:00.
Pentru relații suplimentare: tel.024870236; 024870238.
Candidații la concurs vor susține o probă scrisă și interviu

